daca as stii ca te vei intoarce...

daca as stii ca te vei intoarce....

as dansa in ploaie de fericire si m`as bucura pentru prima data ca m`ai iubit.as zburda singura pe un camp inflorit,in toi de primavara,ti`as culege cele mai pure si nevatamate flori doar ca sa le poti simti mirosul care sa`ti aminteasca de mine.

as citi acea carte plina cu povesti de iubire pe care mi`ai daruit`o atunci,candva,si mi`ai spus ca povestea noastra va fi scrisa pe ultima pagina.scuze.cartea nu a fost citita...povestea nu a fost scrisa.sau poate da.dar intrun fel total tragic.si s`a sters singura de pe acea foaie stiind ca nu va indulci cu nimic zambetul si sufletul cititorului.a gresit.stiu.acum as citi acea poveste de mii de ori ca sa imi dau seama care virgula,care litera lipseste din ea de s`a sfarsit atat de tragic si neasteptat.a pus punct deodata miilor de povesti care trebuiau sa fie spuse despre noi,care trebuiau sa incante sufletul meu acum.

as iubi din nou ochii caprui.de fapt as iubi din nou ochii tai.caci acum vad doar ura si un suflet gol in ei de fiecare data cand trec pe langa tine din greseala.

as invata sa iert.caci pe tine te`am iertat de cele mai multe ori.te`am iertat pentru ca te`am iubit.sincer,ti`am adorat chiar si greselile.iubeam sa te iert,sa te vad cerandu`mi iertare ca un copil nevinovat.adoram sarutul de impacare,gustam din plin stralucirea greselilor tale.

acum as stii cum sa te iubesc.caci atunci eram doar un invatacel pe care nu l`ai putut intelege.nu ai inteles ca am nevoie de libertate ca fluturii de cer.ca soarele de luna.caci nu pot convietui una fara cealalta.asa trebuia sa fim si noi,nedespartiti.

acum incepe sa`mi para rau ca nu ai inteles felul meu de a iubi.
ramai cu bine!

POVESTE FARA SFARSIT

era odata o printesa,care visa la multe si marunte.cel mai mare vis al ei era sa aiba cel mai mare,mai frumos si mai lucios mar din regat.zis si facut.tatal ei,imparatul tuturor lucrurilor vazute si nevazute,i-a plantat in mijlocul curtii cel mai frumos mar din istoria regatului.pe masura ce crestea copacul,printesa crestea si ea odata cu el.deoarece nu ajungea inca la ramurile copacului,ea culegea in fiecare dimineata merele cazute pe jos,batute de vant si de ploaia de vara,dar se plictisea repede de ele si le arunca inapoi pe pamant.erau acre,verzi si zbatacite la fel ca mainile bunicii trecute prin toate greutatile vietii.
a facut in fiecare dimineata acelasi lucru,pana intr`o zi,cand a crescut destul de mare ca sa ajunga la marul ales de ea,marul care a crescut odata cu ea cu anii,cel care era cel mai mare,cel mai grandios si rosu.a muscat din mar,si a simtit ca toata viata ei se schimbase in momentul acela.era exact cum ii placea ei...dulce,rosu si cel mai invidiat de fetele din regat.toata lumea vroia sa muste din marul printesei.
printesa petrecea momente minunate langa marul ei,cand era prafuit iln stergea de praf,cand era frig isi facea compot cald din el,iar cand ii era cald isi racorea trupul cu sucul dulce amar al marului.
iar tu,care imi citesti povestea,si esti nerabdator sa aflii ce sfarsit are,nu te panica.asociaza marul cu iubirea vietii tale,si vei vedea ca povestea marului si al printesei este o poveste fara sfarsit.
aceasta poveste este iubirea eterna.este fiecare defect si perfectiune,fiecare sentiment de adoratie fata de celalalt.este puterea de a trece peste toate,un fel de iubire oarba dar care vede si ocroteste fiecare vulnerabilitate la relele de afara al persoanei iubite.
asta este dragostea adevarata!:)

suspin

e decembrie si e frig.si totusi in sufletul meu e atata caldura.privesc spre geam.vad o perdea de gheata si atat.pentru un minut,apoi dispare facand loc chipului tau. de fapt,eu il ajut sa apara.mi te inchipui si e destul.perdeaua de geata dispare si apare perdeaua chipului tau.privesc si privesti. tu prea rece,eu prea calda.ma chemi si vin.tu dornic sa ma cunosti,eu sa te iubesc.simt ca te grabesti.ajung,intind mana mea calda spre tine...greseala.dispari,am fost prea calda ,tu prea rece... apare din nou perdeaua de gheata.simt ca ne este frig...altceva nimic.

poveste in roz

cateodata ma hotarasc ca de acum incolo imi voi colora povestile doar cu roz deschis.le voi umple de folricele,si le voi pastra in cutii violet,catarate pe vie,unde soarele le zambeste de dimineata pana seara.si uite asa,povestile mele se vor umple de optimism,personajele negative vor disparea,si vor fii niste povesti pline de armonie,bunastare si iubire eterna.

dar,cum cateodata imi mai bate si iarna la usa,si culorile incep sa dispara,asa si creionul meu roz primit de la bunica se ascunde dupa dulap si nu mai vrea sa iasa nici in ruptul capului de acolo,iar eu raman cu domnul gri si domnisoara albastra care imi coloreaza zilele in tonuri reci si nesuferite.

nevoita fiind sa le suport si sa le mai tocesc si lor varfurile ascutite inca de iarna trecuta,incep sa desenez povesti in tonuri reci,dar cu sufletul roz.

iar cand cineva imi citeste povestile albastre,imi dau seama ca zambetul de pe fata lui este mult mai luminos si gingas decat cel destinat pentru povestile coapte din vie si colorate in roz .

si uite asa,mi`am dat seama ca nu conteaza culoarea cu care scrii,ci ceea ce ai scriss....ca marul degeaba e frumos si copt pe dinafara,daca inauntrul ei este deja putrezit si fara viata.degeaba e vie de calitate,daca nu creste pe dealuri insorite,fara soare strugurii tot acrii raman.degeaba e o poveste frumoasa,daca se termina tragic,si ca fara sare mancarea nu are gust.

asa ca,de acum incolo am hotarat ca voi desena cu toate culorile deodata,iar daca ceva nu merge bine,voi cauta mereu acel suflet roz al negrului,pe care sunt convinsa ca il are,doar ramane ferm pe pozitii ca sa isi demonstreze "barbatia" si nonculoarea cu care putine culori se pot mandri.

pentru ca sufletul da culoare ochilor!

vei simti din nou!

si intr`o zi va fi iar la fel!iti vei gasi din nou dragostea...vei fi din nou innabusit de caldura ei,de acel ceva pentru care traiesti,respiri si citesti romane siropoase.
atunci vei vedea din nou,ca exista sentimente si dincolo de fosta,ca soarele rasare cateodata si in asfintit.
vei invata din nou sa pretuiesti clipele,sa sorbi fiecare bucatica din zambetele,sarutarile si soaptele tarzii care te vor face sa tremuri,si sa simti acel tremurici de fiecare data cand ea intra pe usa,cu genunchii uzi de la ploaia de primavara tarzie.
vei crede din nou in sentiment si in fluturi in stomac,dragostea te va invata din nou lucruri elementare de care ai uitat ,cum ar fi sa pretiuiesti fiecare rasarit de soare alaturi de ea,fiecare poezie si fiecare vers ratacit din miile de cantece scrise din dragoste.
si crede`ma...o vei gasi!ea va fii cea care te va inbratisa noaptea tarziu...cea care,incredibil,dimineata te va suna inapoi.
doar ea te va dezbraca de toate minciunile si mastile care iti stau intinse pe fata,doar ea te va cunoast cu adevarat.ea te va invata sa crezi in vise,sa inveti sa le adeveresti si sa inveti ca dincolo de real se ascunde toata bucuria ta!
promit!

real movie

si uite primul film la care am plans si eu cu adevarat. http://www.youtube.com/watch?v=S3G3fILPQAU

dulapul meu

stand si analizand toat lucrurile care au trecut pe langa mine,si pe langa care am trecut fara vointa,am realizat ca viata mea a fost pana acum plina.plina de toate bucuriile marunte ale vietii,si sunt foarte fericita ca am reusit sa le apreciez intr`un mod surprinzator de placut.am reusit sa fac din fiecare zi una plina de zambete si bucurii.
am valorificat fiecare lucru dupa placul meu,fiecare fluture care mi s`a asezat in palma a reusit sa`mi fure un zambet.
am reusit sa`mi creez un univers propriu,poate putin copilaresc,care sustinea toate valorile sincere ,pure si pline de bucurie al sufletului omenesc.in acest univers am invatat sa iubesc florile,sa`i zambesc fiecarei raze de soare care imi alinta fata,sa`i multimesc lui dumnezu tot ce mi`a dat si imi va da de acum incolo,sa iubesc din toata inima si sa uit repede.
in acest univers inca nu si`a putut face loc ura,lacomia si mandria pentru ca pur si simplu am invatat sa traiesc alaturi de ele si sa nu le bag in seama.
de pragul usii mele nu a trecut multa lume.in primul rand ii multumesc lui mama ca exista,si o iubesc pentru ca nu ma pot satura niciodata de povestile ei,si pentru ca la nevoie,poate fi la fel de copilaroasa ca mine,serioasa cand isi spune cuvantul si de incredere in tot ceea ce face.
o iubesc pe Nora pentru ca doar cu ea pot sta la povesti interminabile,pot rade necontenit,si pentru ca a fost singura prietena care m`a ascultat mereu si a fost langa mine.fara aceste doua persoane viata mea ar fi doar o bulina neagra,fara culoare si contur adecvat.
sunt multumina ca am o viata normala si fericita,ca spre deosebire de unii oameni mi`a mai ramas o pata de suflet care stie sa se exprime adecvat,pur si simplu...pentru ca exist!