daca as stii ca te vei intoarce...

daca as stii ca te vei intoarce....

as dansa in ploaie de fericire si m`as bucura pentru prima data ca m`ai iubit.as zburda singura pe un camp inflorit,in toi de primavara,ti`as culege cele mai pure si nevatamate flori doar ca sa le poti simti mirosul care sa`ti aminteasca de mine.

as citi acea carte plina cu povesti de iubire pe care mi`ai daruit`o atunci,candva,si mi`ai spus ca povestea noastra va fi scrisa pe ultima pagina.scuze.cartea nu a fost citita...povestea nu a fost scrisa.sau poate da.dar intrun fel total tragic.si s`a sters singura de pe acea foaie stiind ca nu va indulci cu nimic zambetul si sufletul cititorului.a gresit.stiu.acum as citi acea poveste de mii de ori ca sa imi dau seama care virgula,care litera lipseste din ea de s`a sfarsit atat de tragic si neasteptat.a pus punct deodata miilor de povesti care trebuiau sa fie spuse despre noi,care trebuiau sa incante sufletul meu acum.

as iubi din nou ochii caprui.de fapt as iubi din nou ochii tai.caci acum vad doar ura si un suflet gol in ei de fiecare data cand trec pe langa tine din greseala.

as invata sa iert.caci pe tine te`am iertat de cele mai multe ori.te`am iertat pentru ca te`am iubit.sincer,ti`am adorat chiar si greselile.iubeam sa te iert,sa te vad cerandu`mi iertare ca un copil nevinovat.adoram sarutul de impacare,gustam din plin stralucirea greselilor tale.

acum as stii cum sa te iubesc.caci atunci eram doar un invatacel pe care nu l`ai putut intelege.nu ai inteles ca am nevoie de libertate ca fluturii de cer.ca soarele de luna.caci nu pot convietui una fara cealalta.asa trebuia sa fim si noi,nedespartiti.

acum incepe sa`mi para rau ca nu ai inteles felul meu de a iubi.
ramai cu bine!

POVESTE FARA SFARSIT

era odata o printesa,care visa la multe si marunte.cel mai mare vis al ei era sa aiba cel mai mare,mai frumos si mai lucios mar din regat.zis si facut.tatal ei,imparatul tuturor lucrurilor vazute si nevazute,i-a plantat in mijlocul curtii cel mai frumos mar din istoria regatului.pe masura ce crestea copacul,printesa crestea si ea odata cu el.deoarece nu ajungea inca la ramurile copacului,ea culegea in fiecare dimineata merele cazute pe jos,batute de vant si de ploaia de vara,dar se plictisea repede de ele si le arunca inapoi pe pamant.erau acre,verzi si zbatacite la fel ca mainile bunicii trecute prin toate greutatile vietii.
a facut in fiecare dimineata acelasi lucru,pana intr`o zi,cand a crescut destul de mare ca sa ajunga la marul ales de ea,marul care a crescut odata cu ea cu anii,cel care era cel mai mare,cel mai grandios si rosu.a muscat din mar,si a simtit ca toata viata ei se schimbase in momentul acela.era exact cum ii placea ei...dulce,rosu si cel mai invidiat de fetele din regat.toata lumea vroia sa muste din marul printesei.
printesa petrecea momente minunate langa marul ei,cand era prafuit iln stergea de praf,cand era frig isi facea compot cald din el,iar cand ii era cald isi racorea trupul cu sucul dulce amar al marului.
iar tu,care imi citesti povestea,si esti nerabdator sa aflii ce sfarsit are,nu te panica.asociaza marul cu iubirea vietii tale,si vei vedea ca povestea marului si al printesei este o poveste fara sfarsit.
aceasta poveste este iubirea eterna.este fiecare defect si perfectiune,fiecare sentiment de adoratie fata de celalalt.este puterea de a trece peste toate,un fel de iubire oarba dar care vede si ocroteste fiecare vulnerabilitate la relele de afara al persoanei iubite.
asta este dragostea adevarata!:)