Cu cat se inserase mai mult,peste orasul incetosat de fumul din fabricile de la periferie,pentru noi,cu atat incepea sa se lumineze mai tare.ochii iti straluceau,ca lumina lunii proaspat aparuta pe cer...doamne,cat de multe secrete ascundeau acei ochi.nu le cunosteam deloc surasul...nu stiam ce se va intampla daca nu`mi voi mai putea lua privirea de pe ei.nu stiam cat ma vor veghea noapte de noapte,ma temeam ca daca vor pleca de langa mine,nu voi mai avea pe nimeni sa`mi lumineze calea.dar,cum fara sacrificiu nu se poate realiza nimic,am hotarat sa plec alaturi de ei in cautarea pietrei filosofale.am hotarat sa ne impartim toate gandurile,sentimentele si trairile in doua.vroiam sa fim unul si acelasi.sa ne daruim sperante,cuvinte dulci,si mai ales iubire unul celuilalt.vroiai sa colorezi lumea in aur.vroiai sa fie totul perfect.iti amintesti?vroiai sa suflii in aur cuvintele,sentimentele,si aerul prin care pluteam.vroiai sa creezi o lume perfecta,doar a noastra.
traversam clipele,asemenea campurilor pline de flori,pe care obisnuiam sa zburdam necontenit vara.timpul si`a luat coroana de pe capul nostru.a ascuns`o bine...mai tii minte?nu ai mai gasit`o.si atunci am pierdut notiunea timpului.
iti mai cunosti sufletul de atunci,tu,iubire?
"nichita stanescu-cu o usoara nostalgie"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu