~dust~

Era un suflet.un suflet fara culoare,viata,sentimente si infatisare.si totusi simtea.simtea ceva ce nu a mai simtit nimeni vreodata.simtea cum lacrimile ii curgeau dealungul fetei,iar dupa aceea i se opreau pe san si i se absorbeau in piele,chiar daca nu avea acea fata,si acei sani inca.nu vroia sa faca urmatorul pas!nu fara el...cel fara de nume.au impartit atatea clipe minunate impreuna aici,in aceasta asteptare eterna.au invatat sa se respecte reciproc,si sa se asculte unul pe celalalt.au invatat sa creada cu desavarsire in zicala"fericiti sunt cei care cred si nu vad".au invatat sa fie fericiti fara trup,fara bunuri materiale.chiar si fara zambet.se iubeau.dar,cum sosise randul ei, toate acestea s`au terminat.i`au despartit fara sa le pese de trairile lor.i`au pus in lumi diferite fara vreo sansa ca ei sa se mai poata reintalni vreodata.

acel domn,despre care i s`a spus ca are infatisarea celor care traiesc in cealalta lume, s`a apropiat usor de ea.
-este timpul sa pleci.
-nu plec fara el
-asculta,aici nu vei putea ramane pentru totdeauna!acolo este locul tau.acolo vei avea o familie,prieteni,un trup,si mai presus de toate,o viata!
- eu nu pot sa plec fara el!
-ba da!sigur ca o sa poti...odata intrata in acea lume,vei uita complet de el.viata ta va avea un scop.cel de a`ti cauta sufletul pereche,cel care va semana cu el cel mai mult.
-dar eu pe el il vreau!
-poate veti avea ocazia sa va intalniti.dar fii atenta,aceasta ocazie i se ofera unui om doar odata in viata.asa ca nu uita...profita de ea!
-dar eu nu vreau o viata,din moment ce el este viata mea!el este familia,si prietenul meu.nu vreau un trup,s`ar putea sa nu ma pot folosi de el.doamne,tu ti`ai putea parasi vreodata cerul?

si in acel moment a disparut.a disparut in vazduh,lasandu`l pe el cu inima sfaramata.
el nu a uitat niciodata de acele clipe minunate petrecute impreuna,nici chiar in viata care a urmat,ba din contra isi amintea din ce in ce mai mult.iar intr`o zi,cand a avut intelepciunea necesara,a plecat sa o caute...
si cand a gasit`o...l`a lasat fara grai.era minunata.avea parul auriu,ca razele de soare.pielea fina ca matasea,si ochii albastrii ca si cerul.
era cea mai frumoasa.
insa el,un mic omulet care nu demult se angajase la casa ei ca si gradinar.
nu a indraznit sa o abordeze.insa din putinele momente petrecute cu ea,si`a dat seama ca ea este.ea este cea cu care zburda in infinit,ea este cea caruia ii dedicase inca de la inceput toata inima si dragostea lui.doar ea il cunoastea cu adevarat.cu ea a invatat sa aiba sentimente,sa se manifeste.cu ea a invatat sa simta lacrimile inexistente inca pe vremea aceea.cu ea a invatat ca nu conteaza infatisarea,ci ceea ce ai inauntrul tau,sufletul.
dar ea...a uitat de toate acestea.acum era un suflet rece intr`un trup perfect...si cam atat.

pe tine cine te`a invatat sa iubesti?